Noi înşine suntem cheia succesului nostru

...Suntem oameni şi nu trebuie să uităm asta niciodată.

Trebuie să reuşim să avem puterea de a ne ruga la Dumnezeu, pentru ca mereu să ne dea forţa de a vedea în oamenii de lângă noi pe noi înşine, de a-i ajuta oricât de mult ar fi necesar să irosim timp din timpul alocat nouă să trăim pe aceste meleaguri.

Trebuie să ştim că atunci când suntem de folos şi ajutăm omul sau oamenii de lângă noi, acel timp pus în folosul lor nu este pierdut, ci câştigat. Este un timp în care noi căpătăm strălucire, dând strălucire altora de lângă noi. Ajutorul nostru este important, pentru că fiecare corp are umbra lui pe Pământ şi fiecare fiinţă are mai devreme sau mai târziu o importanţă majoră pentru ceilalţi.

Trebuie să fim permanent alături, cu dragoste, de cei care sunt ca şi noi, să-i iubim şi să-i protejăm, să le dăm din ceea ce avem pentru ca ei să poată lupta să-i ajute pe cei care sunt alături de ei. Dacă vom păstra legătura permanentă de unire vie, oamenii vor avea liniştea necesară pentru a face ceea ce este nevoie pentru prezent şi viitor.

Trebuie să avem vie speranţa şi iubirea în interiorul nostru, ca o lumină pe care trebuie să o păstrăm aprinsă, care ne va purta spre ceea ce ne poate da seva existenţei noastre, alături de cei pe care îi preţuim.

Trebuie să nu uităm să preţuim ceea ce este frumos, să facem frumos ceea ce avem şi să împletim permanent existenţa noastră, interesul nostru, cu existenţa oamenilor de lângă noi, cu interesele lor, care este necesar să le îndrumăm aşa cum se cuvine, spre a le aprinde şi lor dorinţa de a fi mai buni, mai drepţi, mai înţelepţi.

Frumuseţea este alături de noi, pentru că şi noi suntem alături de oamenii pe care-i iubim şi pe care-i ajutăm. Ceea ce dorim să avem, putem să avem dacă ştim să aducem să punem alături ceea ce noi avem şi din ceea ce avem împreună să ştim să dăm acolo unde este necesar, acolo unde este apreciat sprijinul nostru, acolo unde puţinul pe care-l dăm să fie sporit şi să creeze bogăţie materială şi spirituală, să creeze minimul necesar existenţei în pace şi înţelegere reciprocă a celor care primesc.

Trebuie să învăţăm să suferim pentru o creaţie care să aducă mai târziu, dar poate foarte devreme, mediul dorit de construcţie a unui nou edificiu necesar creşterii gradului de educaţie şi progres.

Răul ţipă fiindcă este tot mai aproape de sfârşit, iar cei care îl susţin sunt tot mai agresivi, pentru că forţa lor era dată de suferinţa celor care au trăit în ignoranţă şi deznădejde. Sfârşitul se apropie, pentru ca începutul să se nască din cenuşă.

E bine să ne pregătim pentru început, sărutându-i pe cei de lângă noi, care vor înţelege că nu mai pot fi şi răi şi buni, ci doar învăluiţi în straie de sărbătoare, curaţi şi educaţi, împreună la bine şi la rău.

Cine nu înţelege că schimbarea trebuie să se realizeze, va fi necesar să înţeleagă vina sa de a nu fi alături de cei care cu drag le-au arătat drumul cel drept spre un viitor luminos.

Întrega existenţă umană se va sfârşi într-o reuşită a eforturilor depuse începând cu moşii şi strămoşii noştri. Lumea nu va fi a noastră, nici a copiilor noştri, ci va fi a copiilor copiilor noştri, a urmaşilor urmaşilor noştri.

Paşii mici pe care noi îi facem, sunt paşi uriaşi pentru omenire.

Iubindu-ne aproapele ca pe noi înşine, aducem iubire în viaţa noastră, a copiilor noştri şi copiilor copiilor noştri.

Trebuie să ne pregătim în fiecare zi pentru nou, pentru că noul este aproape, este aşa cum îl dorim, aşa cum îl construim cu efort şi sacrificiu zilnic.

Trebuie să fim încrezători că nimic nu va rămâne inutil din ceea ce facem folositor.

Trebuie să nu irosim timpul, pentru că ne irosim propria noastră viaţă, iar ceea ce aşteptăm să vină va întârzia.

Obiectivul major al existenţei nostre este tot mai clar conturat, este tot mai aproape. Trebuie doar să nu ne împiedicăm în paşii cei facem către vârful muntelui pe care de atâta timp ne înăltăm.

Bucurie şi speranţă, muncă şi sacrificiu, împlinire şi unitate să avem!